Prescriptive Dominants of the Present Occasional Theological Discourse. Paraenesis

Abstract

The religious discourse is theorized and analyzed in this article as a way of particular expression, as an occasional sermon, circumstantial discourse, which involves numerous influencing forces by its own construction: through the enunciation device, through the materials used (types of arguments) and the architecture of the construction (the  way the arguments are organized), through the other verbal, nonverbal and paraverbal means which mobilize the argumentation. Dressing “the mode of organization”[1] of the argumentative speech, we try to capture exactly how the religious occasional discourse  builds the dominant prescriptive-incentive tonality and how the argumentative process, which influences the audience behavior, would “melt” certain “instruction acts” in its construction. The present work has, at a structural level, a theoretical and an applicative part. The latter is based on a small corpus of paraenesis, which were personally recorded, transcribed from audio-video format, according to the conventions of transcription of pieces of spoken language, indicated in Hoarţă Cărăuşu, L. (coord.). (2013). “Corpus de limbă română vorbită actuală nedialectală” (pp. 60-70). Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

[1] The classification of discourse as it is elaborated by the author corresponds with our visions on the opportunity of crossing these two criteria (“the mode-use classification”) dominant mode of signifying (the capacity of signs to offer the receiver  a description of the object or of the given situation) and the principal mode of use (the way in which the message affects the receiver in the sense of the intention of the communication of the issuer). So, according to the first criterion, the discourse may be: designative (if it offers a description of the object or of the given situation); apreciative (if it offers a description of the subject according to certain values); prescriptive (if it indicates to the receiver a desireable mode of behavior). Regarding the second criterion, i.e. in relation to the use, the discourse may be described as: informative (if the receiver is informed of the properties of the object); evaluative (if the receiver is urged to improve “processing properties” of the object); incitative (if it refers to the appreciation of “the properties of satisfaction” of the object); systemic (if it concerns the organisation of signs as a means of producing an action).

Cuvinte-cheie: discurs religios, construcţie, enunţare, argument, semnificaţie, vorbire, dominantă

REZUMAT

Discursul religios este teoretizat şi analizat în acest articol ca o modalitate de exprimare particulară, ca o predică ocazională, un discurs circumstanţial, care implică numeroase forţe de influență prin propria sa construcţie: prin dispozitivul de enunţare, prin materialele utilizate (tipurile de argumente) şi arhitectura construcţiei (modul în care sunt organizate argumentele), prin celelalte mijloace verbale, nonverbale şi paraverbale care mobilizează argumentaţia. Pornind de la „modul de organizare” al discursului argumentativ, încercăm să surprindem exact modul în care discursul ocazional religios construieşte tonalitatea prescriptiv-incitativă dominantă şi cum procesul argumentativ, care influenţează comportamentul auditoriului, ar „dizolva” anumite „acte de instrucţie” în construcţia sa. Lucrarea de faţă are, la nivel structural, o parte teoretică şi una aplicativă. Aceasta din urmă se bazează pe un corpus restrâns de pareneză, care a fost înregistrat personal, transcris din format audio-vizual, conform convenţiilor de transcriere a fragmentelor de limbaj vorbit, prezente în lucrarea Hoarţă Cărăuşu, L. (coord.). (2013). „Corpus de limbă română vorbită actuală nedialectală” (pp. 60-70). Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

LANGUAGES OF PUBLICATION

English (sometimes Romanian/French) (main text); Romanian (corpus)

UDC: 81’42:2

REFERENCES

Books

Adam, J.-M. (1999). Linguistique textuelle. Des genres de discours aux textes. Editions de Nathat Université.

Amossy, R. (2010). L’argumentation dans le discours (3^e éd.). Armand Colin.

Aramă, G. (1922). Omiletica. Editura Imprimeria Independenţei.

Băjău, I. L. (2004). Omiletică specială. Editura Universitaria.

Breton, Ph. (1996). L’argumentation dans la communication. Editions La Découverte.

Brown, P., Levinson, S. (1987). Politeness, Some Universals in Language Usage. Cambridge University Press.

Charaudeau, P. (1983). Langage et discours. Éléments de sémiolinguistique. Hachette.

Fiske, J. (2003). Introducere în ştiinţele comunicării (traducere de Monica Mitarcă). Editura Polirom.

Gordon, V. (2001). Introducere în omiletică. Editura Universităţii din Bucureşti.

Gordon, V. (2001). Predica ocazională. Pareneza. Consideraţii teoretice şi exemplificări. Teză de doctorat în teologie. Editura Institutului Public şi de Misiune al BOR.

Grize, J.-Bl. (1996). Logique naturelle et communications. PUF.

Ioan, P. (1995). Orizonturi logice. Deschideri şi resemnificări în universal actual al formalismelor. Editura Didactică şi pedagogică.

Kerbrat-Orecchioni, C. (2012). Les actes de langage dans le discours. Théorie et fonctionnement. Cursus (sous la direction de Henri Mitterand). Armand  Colin.

Maingueneau, D. (2009). Les termes clés de l’analyse du discours (nouvelle édition revue et augmentée). Éditions du Seuil.

Morris, Ch. (1971). Writings on the General Theory of Signs. The Hague Press.

Morris, Ch. (2003). Fundamentele teoriei semnelor (traducere din limba engleză şi cuvânt înainte de D. Marga). Editura Fundaţiei pentru Studii Europene.

Morris, Ch. (1946). Signs, Language and Behavior. University of Chicago Press.

Pitar, M. (2007). Textul injonctiv. Repere teoretice. Editura Excelsior Art.

Pop, M., Ruxăndoiu, P. (1978). Folclor literar românesc. Editura Didactică şi Pedagogică.

Rovenţa-Frumuşani, D. (2000). Argumentarea. Modele şi strategii. Editura BIC ALL.

Sălăvăstru, C. (1999). Discursul puterii, încercare de retorică aplicată. Editura Institutul  European.

Sălăvăstru, C. (1996). Modele argumentative în discursul educaţional. Editura Academiei Române.

Săvulescu, S. (2004). Retorică şi teoria argumentării. Editura Comunicare.ro.

Tite, Ph. L. (2009). Valentinian Ethics and Paraenetic Discourse. Determining the Social Function of Moral Exhortation in Valentinian Christianity. Brill Leiden Press.

Vernant, D. (1997). Du discours à l’action. Études pragmatiques. Presses Universitaires de France.

Articles and other studies

Anscombre, J.-Cl. (1994). Temps linguistique et théorie des topoï. In: Ch. Plantin  (éd.). Lieux communs, topoï, stéréotypes et clichés. Editions Kimé.

Borchin, M.-I. (2007). Valorile modale ale conjunctivului. Analele Universităţii de Vest din Timişoara. Seria „Științe Filologice”, XLV.

Preda, R. (1993). Patru meditaţii asupra discursului teologic. Studii teologice, XLV(3-4).

Electronic resources

Taylor, P. W. (1961). Normative Discourse. Englewood Cliffs: Prentice Hall. In: Biblioteca virtuală Questia. A part of Gale. Cengage Learning. http://www.questia.com.

Appendix

Hoarţă Cărăuşu, L. (2013). Corpus de limbă română vorbită actuală nedialectală. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (pp. 60-70): Anexa 1 (A1) Pareneză la Sfinţirea Apei (Bototează).

Received: September 13, 2015 | Reviewed: September 27, 2015 | Accepted for publication: September 30, 2015

Google Scholar cited by